Federația Română de Fotbal vrea să-l naturalizeze pe Virgiliu Postolachi, jucătorul de 18 ani, legitimat la Paris Saint Germain, care a impresionat în amicalul cu Atletico Madrid, de la International Champions Cup.
Postolachi care deține atât pașaport moldovean cât și francez și-a exprimat intenția de a juca pentru România, a dezvăluit, vineri, într-o conferință de presă, Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice a FRF. Cu toate acestea, federalul a declarat că nu poate spune că naționala ”stă” în acest jucător (n.r. video min.17:22 subiectul despre Postolachi):
https://www.youtube.com/watch?v=EIinX6PC7ME
”El e monitorizat din septembrie anul trecut. Geolgău a fost la Paris, a ținut legătura cu familia. Doi bunici au fost posesori de pașaport românesc și există posibiltatea ca el să devină cetățean român. Important este că și-a exprimat intenția de a juca pentru România. Federația nu emite cetățenie. Stăm și noi la mâna autorităților și încercăm să urgentăm acordarea acestei cetățenii.
Este totul legal și trebuie să respectăm legile României. Cu cât mai repede cu atât mai bine. El poate să joace la trei naționale, depinde de selecționeri. Nu putem spune că stăm în Postolachi acum, dar ar fi foarte bine să-l avem și pe Postolachi. Aceasta este gândirea pe care o avem”, a declarat Stoichiță.
https://twitter.com/FootballGoalzHD/status/1023924480635281410?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1023924480635281410&ref_url=https%3A%2F%2Frealitateasportiva.net%2Fvideo-frf-vrea-sa-naturalizeze-noua-senzatie-a-lui-psg-a-adus-victoria-cu-atletico-printr-un-gol-superb%2F