Stoichiță, prima ieșire după atacurile la adresa selecționerului: „Să fim obiectivi când judecăm o situație”

Directorul tehnic al FRF se află în Croația, acolo unde reprezentativa de juniori U19 a României a obținut o calificare spectaculoasă la turneul final continental care va avea loc în această vară.
Performanța l-a luat prin surprindere până și pe oficialul de la Casa Fotbalului.
„Nu ne-am așteptat să ne calificăm de ieri, ne gândeam că ultimul meci e decisiv. A fost o bucurie care trece repede, ține o seară și vedem ce urmează în continuare. Campionatul European de la vară, dorința de a face performanță și acolo. E lăudabil, dacă stăm să ne gândim este generația următoare celei care au ratat un Campionat European trecut. Se confirmă munca de la copii și juniori. Am observat ce progrese sunt.
Mai ales că s-au schimbat formatele competiționale și e normal să apară și rezultate. Vreau să îl felicit pe Marcel Pușcaș pentru Popa, e un tip extraordinar. Și Rareș Ilie și toți ceilalți depășesc nivelul la care sunt la ora actuală, ar merita să joace și mai sus. Ei sunt superiori față de ce a fost înainte și datorită cluburilor care au investit foarte mult. Am fost în vizită la Craiova, ce are Craiova asta a lui Mititelu nu am văzut. Vreo 6 terenuri impecabile”, a declarat Stoichiță, la PRO X.
CITEȘTE ȘI –>> Ghinion în lanț pentru Edi Iordănescu. Naționala a mai pierdut 2 jucători importanți înaintea amicalului cu Israel
Din Croația, acestuia i-a fost greu să urmărească și evoluția seniorilor în fața Greciei, partida care a reprezentat debutul lui Edi Iordănescu pe banca tricolorilor. Dar a atras atenția că noul selecționer nu trebuie „mitraliat” de la primul eșec.
„Nu se poate vedea niciun meci aici, nu am avut posibilitatea. Sper ca Edi să aibă un rezultat bun în Israel. Unele atacuri mi se par extrem de nelalocul lor. Mai e și o situație specială, mulți cu Covid. Dacă vrem să mergem mai departe, trebuie să fim obiectivi când judecăm o situație”, a evidențiat directorul Comisiei Tehnice a FRF.
CITEȘTE ȘI –>> O gimnastă a căzut victimă atrocităților din Ucraina! Era o mare speranță a sportului din țara vecină