Strategia FRF, doar de ochii lumii? Negocierile cu Hagi, Lucescu și Petrescu, desființate

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 18 ianuarie 2022, ora 13:14,
Burleanu, sursa foto- Profimedia, CreditALEX NICODIM/SIPA//SERRESRAPHAEL
Burleanu, sursa foto- Profimedia, CreditALEX NICODIM/SIPA//SERRESRAPHAEL

Federația Română de Fotbal întârzie deocamdată să numească înlocuitorul lui Mirel Rădoi pe banca primei reprezentative, la două luni de când tehnicianul în vârstă de 40 de ani și-a anunțat plecarea!

Naționala României pare că nu mai reprezintă o prioritate pentru antrenorii români, iar refuzurile lui Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu au ilustrat cel mai bine acest lucru. Astfel, în momentul de față, șefilor de la Casa Fotbalului li s-a restrâns și mai mult lista de posibili selecționeri, asta după ce Ladislau Boloni ar fi decis și el să sisteze negocierile cu Burleanu și Stoichiță.

Această situație a creat neliniște în fotbalul românesc, iar MM Stoica se numără printre cei care nu mai înțeleg nimic din ceea ce vor să facă federalii. Oficialul FCSB crede că discuțiile cu primii doi antrenori au avut loc degeaba, deși se știa încă de la început că nici Hagi și nici Lucescu jr. nu vor veni, însă nu înțelege de ce Petrescu a refuzat să vină, în ciuda faptului că părea ca și instalat la un moment dat.

Eu cred că unele discuții nu au avut sens. Să discuți cu Gică Hagi nu are niciun sens, pentru că știai că nu puteai pune un patron de club selecționer, indiferent că era vorba de Gică. Toți ne-am fi dorit ca el să fie selecționer. Cred că n-a fost om în fotbalul românesc să n-aibă aceeași opinie.

Cu Răzvan Lucescu nu cred că s-a discutat nimic, pentru că n-au auzit nimic nici din partea lui, nici din partea celor de la Federație să fi confirmat că au mers acolo pentru a discuta preluarea echipei naționale, Dan Petrescu înțelesesem că este pus, dar ce s-a întâmplat ei știu. Îl așteptăm pe Ladislau Boloni. (Variantele Mutu-Iordănescu-Boloni) Da, n-au nicio legătură dacă discutăm de CV sau experiență. Nu știu care este profilul selecționerului căutat, cred că trebuie, totuși, ocupat postul, a declarat Mihai Stoica, citat de Digi Sport.

Citește și NEWS ALERT | Boloni a pus stop negocierilor cu Burleanu! Prima reacție din partea FRF

stoichitaechipa nationalaromaniamm stoicafrfburleanudeclaratii