Șumudică, supărat la conferința de presă: ”Dacă văd că domnul Petrescu se plânge, spun şi eu că nu doar CFR este dezavantajată!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat luni, 03 februarie 2025, ora 20:28,
Marius Șumudică
Marius Șumudică

Marius Șumudică a prefațat jocul cu Unirea Slobozia, în cadrul conferinței de presă, desfășurate la stadionul Giulești,

Antrenorul este nemulțumit de programul echipei sale.

”Referitor la partida de mâine, ne aşteaptă un meci decisiv. Trebuie să câştigăm cele trei puncte, nu există altă variantă. Sper să ne bucurăm împreună cu fanii la finalul meciului.

Întâlnim o echipă bine organizată, cu jucători buni în compartimentul ofensiv, iar aici mă refer la Gele şi încă câţiva jucători, care sunt periculoşi. Trebuie să fim foarte atenţi şi să nu le lăsăm prea multe spaţii. Sunt capabili să producă surprize.

Nu le-am dat drumul acasă. Programarea mi se pare stranie şi, dacă văd că domnul Petrescu se plânge, spun şi eu că nu doar CFR este dezavantajată de această programare. Am avut o cursă şi ne-am întors aseară de la Cluj, a trebuit să îi ţin în cantonament pentru că mâine jucăm.

Avem doar două zile între meciuri, în timp ce alte echipe au câte patru sau cinci. După aceea, jucăm din nou sâmbătă la Galaţi. În şapte zile, noi jucăm trei meciuri, două dintre ele în deplasare. Respectăm programul, dar trebuie să primim şi noi respect”, a declarat Şumudică, înainte de meci.

sumudicarapidslobozia