Super Liga Europei a creat nemulțumire la Dinamo: „Ne-am simțit umiliți, excluși!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 22 aprilie 2021, ora 11:12,
Further Protest Banners Erected At Anfield Even After Apology
Further Protest Banners Erected At Anfield Even After Apology

Noua competiție care urma să țină capul de afiș al fotbalului de la cel mai înalt nivel, Super Liga Europei, a fost suspendată la doar două zile de la înființare!

Super Liga Europei a împărțit lumea fotbalului în două tabere, iar UEFA a luat și ea atitudine și a declarat că va recurge la sancțiuni extreme. După ce FC Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid, Inter Milano, Juventus, AC Milan, Manchester City, Manchester United, Liverpool, Arsenal, Chelsea și Tottenham au fost cluburile care în primă fază s-au pus de comun acord în vederea înființării Super Ligii Europei, acum, noua întrecere a fost nevoită să își suspende activitatea din cauza retragerii mai multor echipe.

Aceste evenimente au ajuns însă și la urechile dinamoviștilor, care s-au declarat nemulțumiți cu privire la înființarea acestei noi întreceri. Mario Nicolae, managerul sportiv al „câinilor”, a vorbit în presa din Italia despre apariția Super Ligii Europei și consideră că noua competiție ar fi însemnat un dezastru pentru echipele mici ale fotbalului.

super liga- mario nicolae

”Și noi ne-am simțit umiliți, excluși. Fără să putem ajunge la masa bogaților, la tortul cel mare. În ultimii ani, e diferență din ce în ce mai mare între bogați și săraci, și așa se vrea și în fotbal. România e o țară mică, dar cu tradiție în fotbal. Însă nici nu puteam visa să fim acolo.

E bine că lumea s-a trezit. Am vorbit cu mulți antrenori și jucători, Cosmin Contra, fostul selecționer, e prietenul meu cel mai bun, și niciunul nu era de acord cu Super Liga.

Dar bine că s-a terminat, dacă s-ar fi pornit era ceva greșit. Tocmai începe Euro, urmează Mondialul, iar sancțiunile impuse ar fi afectat jucătorii de echipe naționale, ar fi fost un dezastru”, a declarat Mario Nicolae, pentru tuttomercatoweb.com.

Citește și Mario Nicolae sare în apărarea lui Joseph Akpala: “S-a accidentat pentru Dinamo!”

realitateamario nicolaedinamoSUPER LIGA EUROPEIdeclaratii