Superliga: CFR Cluj – Rapid 2-2, în prima etapă din play-off

Articol de Dan Istratie - Publicat duminică, 19 martie 2023, ora 21:08,
superliga
superliga

Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia Rapid Bucureşti, în ultimul meci al primei etape din play-off.

Echipa campioană a deschis repede scorul în Gruia, chiar în minutul 4, după ce Horaţiu Moldovan l-a faultat în careu pe Janga, arbitrul a dictat penalti, iar Janga a transformat. Egalarea a venit după numai şapte minute, când Kait a înscris după o centrare a lui Onea.

CFR a trecut în avantaj în minutul 23, la şutul lui Boateng. Onea a stabilit scorul final în minutul 55, cu un şut din careu. În minutul 90+2 clujenii au înscris prin Maglica dar, după consultarea VAR, golul a fost anulat pentru ofsaid, iar la faza imediat următoare Rapidul a ratat o ocazie uriaşă. S-a încheiat 2-2, CFR Cluj se află pe locul 2, cu 33 de puncte, iar Rapid este pe 5, cu 27 de puncte.

CFR CLUJ: Scuffet – C. Manea (Braun 59), Yuri, A. Burcă, Camora (Peteleu 59) – C. Deac (Maglica 69), Muhar, Boateng, E. Krasniqi – Janga (Yeboah 89), Petrila (Biriligea 59). ANTRENOR: Dan Petrescu

RAPID: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, D. Grigore, Junior Morais – Al. Albu, Kait, Pănoiu – Sefer (Bamgboye 77), Dugandzic, Costache (A. Ioniţă 90+2). ANTRENOR: Adrian Mutu

Cartonaşe galbene: C. Manea 6, E. Krasniqi 81

Arbitri: Andrei Florin Chivulete – Ovidiu Artene, Andrei Constantinescu – Bogdan Dumitrache

Arbitri VAR: Sorin Costreie – Alexandru Vodă

Observator: Octavian Şovre

cfr clujrapid