Suporterii FCSB cer plecarea lui Mihai Stoica de la echipă: ,,Dacă ai coloană vertebrală, îţi dai demisia”

Suporterii celor de la FCSB au reacţionat după ce echipa cu baza în Berceni s-a îndepărtat de titlul din Liga 1, în urma remizei cu Sepsi, scor 2-2.
După ce FCSB este foarte aproape de a rata principalul obiectiv al sezonului, Gheorghe Mustaţă, liderul de galerie, l-a luat din nou la rost pe Mihai Stoica, managerul general al clubului ,,roş-albastru”.
După ce Sepsi i-a dominat pe jucătorii FCSB-ului mai tot meciul, Mustaţă îi cere demisia lui Mihai Stoica, evidenţiind şi faptul că în meciul cu covăsnenii, în prima repriză, elevii lui Toni Petrea nu au trecut de centrul terenului.
,,Să ceara pix şi hârtie şi să o rezolve repede. Nu am nimic cu MM, dar nu-mi poţi aminti doar ce ai făcut tu când erai tânâr. Că de 6 ani nu se face nimic! MM nu făcea nicio performanţă dacă nu eram în spate, milioane de suporteri.
Istoria nu contează, doar prezentul. Spunea că îi merg mesajele prea repede (n.r. la live ul pe Facebook făcut de Mihai Stoica sâmbătă)? Nu, MM, răspundeai numai la ce îţi plăcea ţie. Dacă ai caracter şi coloana vertebrală, îţi dai demisia. Asta este echipă pregătită? Te-a tăvălit Sepsi tot meciul!
Prima repriza nu am trecut centrul terenului. Ce facem, MM, mergem la tenis cu piciorul? Că aşa făceai mişto pe Facebook. Sunt puţine cuvinte de scris.”, a declarat Gheorghe Mustaţă, pentru Radio Sport 1.
În urma rezultatului din această etapă, FCSB rămâne pe locul 2 în play-off, cu 45 de puncte acumulate în clasament, la 3 distanţă de liderul CFR Cluj.
De cealaltă parte, Sepsi a urcat pe locul 3 în play-off, cu 37 de puncte acumulate, fiind la egalitate cu CS U Craiova.