Surpriză mare! Alt star al lui Liverpool, la Real Madrid?

Ryan Gravenberch pare că și-a găsit locul la Liverpool, unde a devenit om de bază în echipa cormoranilor.
Jucătorul se pare că a atras deja mai multe priviri, iar Real Madrid ar fi una dintre echipele în vizorul cărora se află.
Agentul jucătorului susține că și-ar dori ca mijlocașul olandez să ajungă la ce mai titrată echipă din Champions League.
Totuși, acest lucru nu se poate, deoarece, în acest moment, clubul englez ar cere o sumă foarte mare pentru transferul fotbalistului.
”Are calitățile necesare pentru a evolua la Real Madrid. Ne-ar plăcea foarte mult ca el să joace acolo, dar Liverpool ar solicita foarte mulți bani. Știu că l-au urmărit, dar acum este imposibil. Când Ryan avea 16 ani, Barça ne-a sunat. Au dorit să îl transfere, dar eu și tatăl său am pus dezvoltarea lui pe primul plan. La Ajax, s-a format într-un mod în care, cel mai probabil, nu ar fi reușit la Barcelona”, a declarat agentul Jose Fortes. a afirmat agentul pentru Marca.