Surpriză uriașă în amicalul de gală Farul – Galatasaray! Finalul meciului, de poveste

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 05 septembrie 2021, ora 13:03,
Galarasaray – Farul
Galarasaray – Farul

Farul Constanța a produs surpriza în amicalul vedetă contra celor de la Galatasaray, disputat la Istanbul. Dobrogenii au câștigat cu 3-1.

În pauza destinată meciurilor echipelor naționale, formația lui Gică Hagi a acceptat să joace o partidă de verificare cu formația la care acesta și Gigă Popescu, președintele formației de la malul mării, au cunoscut satisfații imense în carieră.

La Istanbul, cei doi s-au întâlnit cu Fatih Terim, bunul lor prieten și fostul antrenor al acestora, care în prezent o pregătește pe Galatasaray.

Cei trei au stat împreună și s-au bucurat de meciul spectaculos oferit de cele două combatatante, la finalul căruia Farul Constanța a ieșit formația învingătoare.

După ce Galatasaray a condus la pauză, cu ajutorul autogolului lui De Nooijer, dobrogenii au revenit spectaculos și au marcat trei goluri în ultimele zece minute, prin Betancor, Ely Fernandes și Ganea din lovitură de la 11 metri.

Au evoluat: Galatasaray (antrenor Fatih Terim): Ozturk (75 Cipe) – Boey, Arslan, Teixeira, Bayram – Kutlu (60 Caglayan, 85 Gumus), Kara (46 Aanholt), Moruțan (85 Suer) – Kilinc (85 Aksaka), Diagne (84 Akman), Babel (85 Babacan).

Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Mușat (75 Dincă) – Dussaut (80 Chera), Larie, Dobrosavlevici (46 Mladen), De Nooijer (46 Artean) – Boboc (75 Dănuleasă), Pires (80 Josemi), Purece (60 Radaslavescu, 80 Casap) – Chițu (46 Ganea), Petre (46 Betancor), Tănasă (46 Ely).

Farul o va primi acasă, la primul meci oficial de la revenirea în țară, pe Academica Clinceni, luni, 13 septembrie, ora 18:00, în cadrul etapei a noua din Liga 1.

CITEȘTE ȘI –>> FARUL, DECIZIA MAJORĂ CARE ÎI VA AFECTA PE FANI! CE A ANUNȚAT CLUBUL LUI GICĂ HAGI

gica hagimeci amicalrealitateafarulgalatasaraygica popescufatih terim