Surpriza uriașă! La ce echipa ar putea ajunge Luka Modric

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat miercuri, 04 iunie 2025, ora 09:14,
Luka Modric
Luka Modric

Luka Modric (39 de ani) ar fi ajuns la un acord cu AC Milan. Potrivit jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, mijlocașul croat a acceptat oferta italienilor, iar miercuri ar urma să fie prezentat la noua echipă.

Noul antrenor al echipei, Massimiliano Allegri (57 de ani), vede cu ochi buni o eventuală venire a croatului. Având în vedere că nu trebuie să plătească o sumă de transfer pentru Modric, Milan îi poate oferi un salariu pe măsură.

Potențiale contracte de sponsorizare ar putea, de asemenea, contribui la acoperirea remunerației veteranului.

După ce a părăsit Croația, Modric a petrecut 4 ani la Tottenham și 13 la Real Madrid, devenind cel mai titrat fotbalist din istoria „galacticilor”. În copilărie, Modric era suporter al Milanului. Acest lucru a fost confirmat de fostul său coleg și vedetă a clubului italian, Zvonimir Boban.

„Luka este un adevărat milanist. Îi place echipa încă din copilărie și a vrut mereu să joace aici, dar nu a primit niciodată o ofertă concretă. Modric nu intenționa să plece de la Real după un sezon slab”, a declarat Boban pentru milannews.it.

real madridluka modricac milan