Tactica lui Mirel Rădoi în partida cu Macedonia de Nord: „Îți arată că vrea să domine jocul!”
Naționala de fotbal a României debutează în această seară în preliminariile pentru Cupa Mondială din Qatar (2022), iar Macedonia de Nord va fi primul adversar.
Meciul dintre România şi Macedonia de Nord se va disputa la Bucureşti, pe Arena Naţională, începând cu ora 21:45.
Mirel Rădoi a ales un prim 11 care a surprins pe foarte multă lume iar Ciprian Marica, fostul atacant al României crede că selecționerul este mai precaut. Patronul celor de la Farul Constanța consideră că Mirel Rădoi a ales o formulă ofensivă în care să domine jocul.
„Mă uit la banca de rezerve unde văd un Pușcaș, Mihăilă, e clar că Mirel Radoi a învățat să fie mai precaut. E vorba și de inspirație. Nu a avut șansa să lucreze cu ei în această perioadă, nu i-a simțit la antrenament. Speram că staff-ul lui l-a ajutat bine în această perioadă.
Mă bucur că nu mai suntem așa euforici, să atacăm, să dăm gol, să jucăm pe atac. Suntem mai cumpătați, îmi dă de înțeles că Mirel a înțeles mult mai bine de această dată.
Mirel nu se dezice, din alcătuirea formației iți arată că vrea să domine în continuare jocul. Va fi important să vedem jucătorii că sunt în formă, să iasă la rampă, e un prilej fantastic să se poziționeze și să își arate valoarea”, a declarat Ciprian Marica pentru PRO X.
Echipa de start a României în meciul cu Macedonia de Nord
Niță – Ov. Popescu, Burcă, Chiricheș, Bancu – Stanciu, Marin – Man, Tănase, Coman – Keșeru
Rezerve: Lazar, Radu – Mogoș, Toșca, Nedelcearu, Cicâldău, Pușcaș, Maxim, Hagi, Bicfalvi, Mihăilă, Camora
După ce va juca în compania Macedonei de Nord, România o va întâlni tot la Bucureşti pe favorita grupei de calificare, Germania, pe data de 28 martie, ca mai apoi să se depalseze pe 31 martie în Armenia, pentru ultimul meci al acestei acţiuni din luna martie.