Telefonul lui Ahmetov după ce Mircea Lucescu a luat titlul cu rivala Dinamo Kiev! ”A fost primul care m-a felicitat”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 27 aprilie 2021, ora 10:01,
mircea lucescu ahmetov
mircea lucescu ahmetov

Mircea Lucescu a reuşit o performanţă incredibilă în Ucraina, unde a reuşit să câştige titlul de campion cu Dinamo Kiev.

A fost al nouălea triumf în campionatul ucrainean, după cele opt reușite cu rivala Șahtior Donețsk. Formaţia lui Lucescu şi-a adjudecat titlul de campioană cu trei etape înainte de finalul sezonului, după ce a spulberat-o pe Inhulets, cu scorul de 5-0.

Mircea Lucescu. Foto: Profimedia

Noul titlu cucerit de Dinamo Kiev este o adevărată lovitură pentru rivala Șahtior, mai ales că această performanță incredibilă a fost realizată cu Mircea Lucescu pe bancă, fostul antrenor legendar al ”Minerilor”. Însă, patronul lui Șahtior, Rinat Ahmetov, a lăsat rivalitățile deoparte și l-a sunat pe omul cu banii de la Kiev și l-a felicitat pentru trofeul câștigat.

La rândul său, patronul noii campioane, Igor Surkis, a dat dovadă de fair-play și a reacționat în aceeași manieră, complimentându-l pe Ahmetov și echipa sa.

Mircea Lucescu. Foto: Profimedia

„Rinat Leonidovich (n.r. – Ahmetov) a fost primul care m-a felicitat. Nici nu am apucat să intru în vestiar, că telefonul a început să sune în continuu. Deşi era ziua mamei lui, căreia îi transmit la mulţi ani, pot spune că Rinat Leonidovich m-a felicitat într-un mod călduros. Este o persoană înţeleaptă, care înţelege cum să facă bani şi cum să-i cheltuiască, dar şi cum se face o echipă mare.

Dacă nu există Dinamo, nu e nici Şahtior. Fără Şahtior, nu există nici Dinamo. Azi, în Ucraina, sunt două cluburi care se pot lupta, Dinamo şi Şahtior. Nimeni nu ne-a dat titlul, iar sezonul următor nu va fi uşor”, a declarat patronul lui Dinamo Kiev, conform Football.ua.

Trofeele cucerite de Mircea Lucescu de-a lungul timpului în străinătate:

  • Cupa UEFA (cu Șahtior)
  • Supercupa Europei (cu Galatasaray)
  • 9 titluri în Ucraina (8 cu Șahtior și unul cu Dinamo Kiev)
  • 6 Cupe ale Ucrainei (toate cu Șahtior)
  • 8 Supercupe ale Ucrainei (7 cu Șahtior și una cu Dinamo Kiev)
  • 2 titluri în Turcia (cu Galatasaray și Beșiktaș)
  • Supercupa Rusiei (cu Zenit)

CITEȘTE ȘI –>> Cum a încoronat-o Mircea Lucescu campioană pe Dinamo Kiev în Ucraina: ,,Nu a fost uşor! Talentul nu e important, ci munca”

 

mircea lucescudinamo kievrinat ahmetovfelicitarirealitatea