Tenis: Nadal il va avea adversar pe italianul Cobolli la revenirea sa în competitie la Barcelona

Articol de Dan Istratie - Publicat sâmbătă, 13 aprilie 2024, ora 15:14,
Rafael Nadal
Rafael Nadal

 

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care nu a jucat niciun meci oficial de mai bine de trei luni, va reveni săptămâna viitoare la turneul ATP 500 pe zgură de la Barcelona, unde îl va înfrunta în primul tur pe italianul Flavio Cobolli, potrivit tragerii la sorţi efectuate sâmbătă, scrie AFP.

Nadal, în vârstă de 37 de ani, cu 22 de titluri de Mare Şlem câştigate, care a coborât pe locul 646 mondial, a declarat pe rând forfait pentru turneele de la Doha, Indian Wells şi Monte Carlo, invocând de fiecare dată acelaşi motiv: „Corpul meu nu îmi mai permite”.

Spaniolul, care va împlini 38 de ani pe 3 iunie, în timpul Grand Slam-ului de la Roland Garros, a jucat doar trei meciuri oficiale de la accidentarea sa în turul al doilea de la Australian Open 2023. Asta s-a întâmplat în luna ianuarie, la Brisbane, unde a fost eliminat în sferturile de finală.

Rafael Nadal se luptă de ani de zile cu accidentările care îl împing inevitabil spre retragere. Barcelona este unul dintre turneele sale favorite, pe care spaniolul l-a câştigat de 12 ori, prima oară în 2005, înaintea primului său trofeu de la Roland Garros.

Nadaltenis