Tricolorii au fost avertizați: ”Va schimba stilul de joc!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat joi, 10 octombrie 2024, ora 21:06,
Italienii anunță o săptămână intensă la Parma! Dennis Man, așteptat să semneze contractul
Italienii anunță o săptămână intensă la Parma! Dennis Man, așteptat să semneze contractul

România va juca contra celor din Cipru în Liga Națiunilor.

Recent, Bogdan Andone a oferit mai multe declarații.

El a tras un semnal de alarmă pentru băieții lui Mircea Lucescu.

”În ultimii doi ani a fost selecționer Temur Ketsbaia. Când am antrenat Apollon Limassol, aveam între 5-7 jucători la echipa natională a Ciprului. Sistemul era ultra-defensiv, cu sistemele 5-4-1, 5-3-1. În campania pentru EURO 2024 nu au reușit niciun punct. A venit în mod logic această schimbare de selecționer.

Cu acest nou selecționer, Sofronis Avgousti, am fost coleg la Apollon. Cu siguranță va schimba stilul de joc și mentalitatea echipei. El va juca 4-2-3-1, 4-1-4-1. Ăsta e stilul lui, o să facă și pressing ofensiv, asta e ceea ce le transmite echipelor”, a spus Andone, la emisiunea Digi Sport Special. 

”Dacă vom reuși să ducem mingea după prima linie de pressing a lor ne vom crea ocazii bune. Nu cred că-i va fi simplu lui Avgousti. Dacă reușim să ne impunem jocul de pase, de construcție, cu siguranță ne vom crea ocazii.

Terenul este impecabil, se joacă pe AEK Stadium din Larnaca. Stadionul a fost reconstruit acum trei sau patru ani de zile. Calitatea noastră este tranziția pozitivă, contraatacul. Suntem jucători rapizi. Vor fi momente în care vom avea posesia și când vom conduce jocul pe contraatac.

Din punctul meu de vedere și dacă ne uităm valoric, statistic, ar trebui să câștigăm jocul. Avem calitate, avem valoare. Am încredere că o să avem un joc consistent și că vom face un rezultat bun”, a mai spus Andone. 

romaniaciprubogdan andone