U Cluj a părăsit Conference League, fiind eliminată de Brann Bergen

Universitatea Cluj a fost eliminată din competiția de fotbal Conference League de echipa norvegiană SK Brann Bergen, care a câștigat cu scorul de 3-1 (2-1), joi seara, pe Brann Stadion din Bergen, în manșa secundă a turului al doilea preliminar.
Scandinavii au fost mai buni și s-au calificat meritat în faza următoare
După 2-2 în prima manșă, la Sfântu Gheorghe, ”U” a primit trei goluri în Norvegia, marcate de Niklas Castro (8, 75) și de Ulrik Mathisen (45), golul de onoare al ”șepcilor roșii” fiind reușit de Jovo Lukic (26).
Brann a deschis scorul destul de repede, prin Castro (8), care a reluat cu călcâiul de la 7 metri, la centrarea lui De Roeve.
Echipa antrenată de Cristiano Bergodi a egalat în min. 26, când Lukic a reluat în poartă mingea respinsă de portar la șutul lui Ștefănescu.
Ocaziile au alternat la cele două porți, dar Holm (30) a fost imprecis, iar cipriotul Michael (35) a reținut șutul lui Myhre.
Macalou s-a aflat în prim plan în două rânduri, dar șutul său a fost blocat de Pedersen (34), iar apoi a fost oprit in extremis pe contraatac (37). Mikanovic (38) a șutat puțin peste poartă de la aproape 30 de metri.
Finalul primei reprize a aparținut nordicilor, cu un șut al lui De Roeve (40) peste poartă, altul expediat de Holm în plasa laterală (42) și golul al doilea al lui Brann, marcat de Mathisen cu capul, din centrarea lui Castro, la o ieșire greșită a lui Michael (45).
Universitatea Cluj nu a reușit să creeze faze periculoase după pauză, mai aproape de gol fiind tot echipa norvegiană.
Neofytos Michael a fost la post la mingile trimite de De Roeve (56) de la 22 de metri, de Castro din marginea careului (62) sau de Holm cu capul (65).
Castro a realizat dubla (75), cu un șut de la 22 de metri care l-a surprins pe Michael, existând impresia că cipriotul putea face mai mult.
Brann a mai avut oportunități prin Wassberg (77), un șut puțin peste poartă, și Myhre (90+4), un șut slab de la 16 metri.
”U” părăsește cupele europene după ce a pierdut un singur meci din patru disputate, remizând de două ori cu Dinamo Kiev (0-0 și 0-0, calificare pierdută la loviturile de departajare) și o dată cu Brann (2-2).
Brann va juca în turul al treilea preliminar cu echipa cipriotă Apollon Limassol.