ULTIMA ORĂ | A dispărut un club de tradiție din România! Anunțul FRF

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 30 septembrie 2019, ora 16:36,
Comitetul-Executiv-FRF
Comitetul-Executiv-FRF

Federația Română de Fotbal a anunțat dizolvarea clubului ASFC Progresul București, fondat în 1944. Decizia a fost luată de instanță, după ce Progresul a pierdut mai multe procese pe care le-a intentat FRF.

Federația anunță că motivul dizolvării clubului a fost „starea de insolvabilitate evidentă în care se află asociația”.

AFC Progresul București, în trecut denumită și FC Național, a obținut de-a lungul timpului rezultate notabile în prima ligă – vicecampioană în 1956, 1996, 1997 și 2002.

Preşedintele Progresul Bucureşti, Tudor Iacov, este unul dintre contestatarii actualei conduceri a FRF. El a depus un memoriu prin care a contestat legitimitatea ultimei Adunări Generale a Federaţiei, din luna aprilie, și a cerut dizolvarea FRF.

ASFC Progresul București a deschis și pierdut, rând pe rând, multiple proceduri judiciare inițiate împotriva FRF. Aceste proceduri au presupus și presupun costuri pentru FRF, cheltuieli de judecată ce trebuie suportate de ASFC Progresul conform legii. Subliniem faptul că aceste debite ale ASFC Progresul față de FRF nu reprezintă în niciun fel datorii ale ASFC Progresul rezultate din calitatea acestei entități de structură sportivă, ci reprezintă exclusiv debite ale unei persoane juridice care a inițiat litigii în instanțele de drept comun, litigii pe care le-a pierdut și pentru care are obligația de a achita costurile generate de aceste acțiuni.

Precizăm că motivul dizolvării acestei entități nu l-a constituit o simplă datorie, ci starea de insolvabilitate evidentă în care se află asociația. Astfel, conform Încheierii din 1.02.2019 emisă de Biroul Executorilor Judecătorești căruia FRF i-a încredințat executarea silită, “nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile aparținând debitoarei [ASFC Progresul] […] în urma adreselor de înființare a popririi nu a fost recuperată nicio sumă de bani”.

Starea de insolvabilitate care rezultă din lipsa oricăror bunuri urmăribile, constatată de executorul judecătoresc, a fost consfințită de instanța judecătorească prin Hotărârea din 13.09.2019 a Judecătoriei Sectorului 3. ASFC Progresul nu deține imunitate față de lege și nu este scutită de plata cheltuielilor pe care le provoacă prin cererile sale nefondate și nici de executarea unor hotărâri judecătorești„, se arată într-un comunicat al Federației Române de Fotbal.

frfdizolvareclubdisparitieprogresulProgresul Bucureştitraditie