ULTIMA ORĂ | CS U Craiova s-a despărțit de un jucător
CS U Craiova a anunțat încheierea contractului cu mijlocașul portughez Andre Santos, care a evoluat în doar șapte meciuri pentru olteni. Santos a fost adus în luna februarie a acestui an de la formația Arouca.
Andre Santos (29 de ani) a bifat 462 de minute în play-off-ul Ligii 1.
„Finalul aventurii la Știința și pentru mijlocașul Andre Santos, datorită contractului încheiat la termen. Clubul Universitatea Craiova îi mulțumește lui Andre pentru profesionalismul de care a dat dovadă și îi dorește mult succes mai departe!„, se arată într-un comunicat al clubului CS U Craiova.
Andre Santos a petrecut tot junioratul la Sporting Lisabona (perioada 2002 – 2008), echipă la care a jucat în cele mai multe meciuri: 67, dintre care 19 în UEFA Europa League.
Santos are, de asemenea, multe prezențe și în cadrul selecționatelor Portugaliei (Under-18, Under-19, Under-21 și naționala de seniori).