ULTIMA ORĂ | Gigi Becali a bătut palma pentru noul transfer al FCSB-ului! Ultimele detalii

Patronul roș-albaștrilor continuă să îi facă toate poftele lui Edi Iordănescu, care a declarat că are nevoie de câteva transferuri pentru a se bate la titlu!
Gigi Becali stă la pândă în ultimele zile de mercato, astfel că venirea lui Claudiu Keșeru este doar începutul unei campanii de achiziții făcută pe ultima sută de metri. După ce i-au pierdut în ultimele zile atât pe Olimpiu Moruțan, plecat la Galatasaray, dar și pe Florinel Coman și Florin Tănase, accidentați, bucureștenii au simțit pericolul și vor să facă câteva mutări în perioada următoare.
Potrivit informațiilor Fanatik, FCSB și Astra Giurgiu s-au înțeles pentru transferul lui Valentin Gheorghe. Jucătorul va semna un contract pe trei sezoane, iar în momentul de față se așteaptă un anunț oficial. Fotbalistul giurgiuvenilor este dorit cu insistență de Edi Iordănescu, cei doi cunoscându-se din perioada petrecută la echipa lui Ioan Niculae.
Tot în această vară, Gheorghe a fost foarte aproape să ajungă și la CSU Craiova, însă pretențiile sale financiare au fost considerate mult prea mari de către Mihai Rotaru. Jucătorul în vârstă de 24 de ani ar fi cerut nu mai puțin de 100.000 de euro bonus la semnătură și 10.000 de euro salariu lunar.
Cotat la 900.000 de euro, Valentin Gheorghe a marcat 8 goluri și a dat 2 pase decisive în 34 de meciuri jucate pentru Astra Giurgiu în sezonul precedent.