Tehnicianul în vârstă de 59 de ani a semnat oficial noul contract cu gruparea din Ștefan cel Mare!
Mircea Rednic a oferit primele declarații din postura de noul antrenor al lui Dinamo. Antrenorul a dezvăluit că are ca principal obiectiv pentru acest an salvarea de la retrogradare, urmând ca din sezonul următor să se bată la play-off. Totodată, "Puriul" a vorbit și despre primele transferuri pe care intenționează să le facă, dar și despre posibila revenire a lui Gnohere.
"Zici că am luat Barcelona. Barcelona mea! (râde) Am semnat pe un an, cu opțiune încă un an. Obiectivul în primul an este salvarea de la retrogradare, în al doilea an playoff-ul. Este un moment greu și sunt sigur că vom ieși din situația asta.
Sunt multe hârtii. Sunt momente dificile, tot vorbind și dând indicații și sfaturi. Eu vreau să mă și implic, să ajut Dinamo să iasă din pasa asta neagră. Nu am vorbit încă cu băieții, sper să fiu înregistrat și să fiu alături de ei la meciul cu UTA.
Sunt ceva probleme medicale, mă bucur că vine întreruperea asta de două săptămâni și din punct de vedere fizic să ne punem la punct. Nu am vorbit cu nimeni, am văzut că s-a vorbit de Bizonul. Ce să mai facă Bizonul. Încercăm să aducem doi jucători până marți, un fundaș dreapta și un atacant cu talie. Am nevoie de un număr nouă.", a spus Mircea Rednic.
Tehnicianul în vârstă de 59 de ani era liber de angajament, după despărțirea din luna aprilie de Viitorul Constanța. Rednic a bifat patru mandate la Dinamo, cel mai recent fiind în sezonul 2018-2019, și este ultimul tehnician care a adus titlul în Ștefan cel Mare.