Ultimele vești despre accidentările lui Florin Tănase și Dennis Man din meciul cu Gaz Metan Mediaș!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 24 noiembrie 2020, ora 09:26,
dennis man accidentare
dennis man accidentare

FCSB s-a impus aseară pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaș, la capătul unui meci foarte disputat și a reușit în cele din urmă să obțină în ultimele minute cea de-a șasea victorie consecutivă în Liga 1!

Elevii lui Toni Petrea au revenit pe primul loc în Liga 1, după victoria în fața celor de la Gaz Metan Mediaș, scor 3-2. Bucuria echipei „roș-albastre” a fost umbrită însă de accidentările lui Dennis Man și Florin Tănase, care au ieșit de pe teren acuzând dureri.

 

Dennis Man, unul dintre cei mai în formă jucători ai echipei, a ieșit de pe teren în minutul 28 al meciului cu medieșenii, fiind înlocuit cu Sergiu Buș. Potrivit informațiilor venite din partea Pro Sport, situația tânărului internațional este una bună, el fiind scos de pe gazon mai mult din motive de precauție.

 

De partea cealaltă însă, lucrurile nu stau deloc așa cum și-ar fi dorit antrenorul Toni Petrea. Potrivit sursei citate mai sus, accidentarea căpitanului Florin Tănase este mult mai serioasă decât cea a lui Man și din primele informații se pare că ar fi vorba de o ruptură musculară. Fotbalistul în vârstă de 25 de ani a mers după meci direct la București, pentru a efectua mai multe investigații. Deocamdată nu se știe exact diagnosticul și nici perioada de indisponibilitate a decarului de la FCSB.

Accidentările lui Dennis Man și Florin Tănase vin într-un moment delicat pentru formația roș-albastră, asta deoarece un alt jucător de bază din echipa lui Toni Petrea, Florinel Coman, este indisponibil de aproximativ două luni și nu a reluat deocamdată pregătirea alături de restul colegilor.

Man și Tănase erau pe val în acest sezon în Liga 1, fiind primii doi golgheteri din campionatul României, ambii cu 9 reușite în cele 11 etape disputate.

FCSB ocupă în acest moment prima poziție în ierarhia Ligii 1, cu 27 de puncte în cele 11 meciuri disputate în actualul sezon și au de departe cel mai bun atac din campionat, cu 31 de goluri marcate.

Citește și FCSB, cu gândul la titlu! Olaru: ”Jucăm fiecare meci la victorie!”

accidentareliga 1manfcsbrealitateatanase