Un alt fotbalist de la Dinamo amenință! Cere 40.000 de euro ca să nu reclame clubul

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 12 iulie 2021, ora 14:47,
Dinamo
Dinamo

Dinamo continuă să traverseze una dintre cele mai grele perioade din istorie, iar lucrurile rămân complicate chiar și cu câteva zile înainte de startul Ligii 1.

Cu un viitor incert în momentul de față, Dinamo așteaptă noul sezon competițional fără un antrenor principal în funcție și cu un lot „subțire” din punct de vedere valoric, care nu poate fi întărit din moment ce interdicția la transferuri încă nu a fost ridicată. Totuși, Iuliu Mureșan, noul director executiv de la club, a confirmat că Dario Bonetti urmează să preia în perioada următoare banca tehnică a echipei din Ștefan cel Mare.

Dacă problema antrenorului se pare că este rezolvată, rămâne de soluționat și problema lotului, un lot din care pleacă din ce în ce mai mulți jucători, nemulțumiți fiind de restanțele salariale. Ultimul care s-a despărțit de ”câini” din cauza problemelor financiare este Adam Nemec, iar următorul poate fi Paul Anton.

Mijlocașul de 30 de ani a cerut clubului din Ștefan cel Mare o sumă de 40.000 de euro pentru a nu-l reclama la comisii, conform GSP.ro.

Cotat la 1,1 milioane de euro, Paul Anton are o ofertă importantă de la Ludogorets, campioana Bulgariei.

CITEȘTE ȘI –>> PAUL ANTON, GATA SĂ PLECE ŞI EL DE LA DINAMO! CLUBUL CARE SE ARATĂ ÎNTERESAT DE MIJLOCAŞ

liga 1paul antonrealitateadinamoreclamatie