Un arbitru român va oficia CM feminin de fotbal din 2023: „Mi-am schimbat planurile în toamna lui 2022”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat sâmbătă, 28 ianuarie 2023, ora 11:13,
Iuliana Demetrescu
Iuliana Demetrescu

Iulia Demetrescu va arbitra în vară, între 20 iulie și 20 august, la Campionatul Mondial feminin de fotbal, organizat în Australia și Noua Zeelandă.

E un vis devenit realitate”, recunoaște Iulia Demetrescu

Va fi a doua prezență consecutivă a unui român la o competiție de o asemenea importanță, după ce Istvan Kovacs a fost de opt ori arbitru de rezervă la CM masculin care a avut loc anul trecut în Qatar, între 20 noiembrie și 18 decembrie.

Să fiu pe lista arbitrilor pentru Campionatul Mondial din Australia și Noua Zeelandă este foarte important. Vine după an în care am avut o participare la Campionatul European, am fost la Campionatul Mondial U17 în India, unde am arbitrat o semifinală.

2022 a fost un an important și vestea asta vine ca o încununare a muncii depuse. Mă bucur foarte mult. Mi-am dorit întotdeauna să fiu prezentă la un Campionat Mondial. Cred că oricine, orice arbitru și-ar dori lucrul ăsta. E un vis devenit realitate.

Un pas important a fost includerea mea pe lista extinsă de arbitri. Și atunci am făcut tot ce a ținut de mine să pot să ajung la Campionatul Mondial și planurile mi le-am schimbat atunci, în toamna lui 2022”, a declarat Demetrescu pentru site-ul oficial al frf.

Iulia Demetrescu a renunțat la meseria de profesoară pentru a se dedica prezenței la CM 2023

Arbitrul român a spus și care a fost principala schimbare pe care a făcut-o în viața ei după ce a fost anunțată că va oficial la CM din 2023.

Nu am mai mers la școală, la jobul meu de profesoară, și m-am dedicat arbitrajului. N-a fost o decizie ușoară, dar mă bucur mult că am luat-o, că a fost un an important și acum va urma un altul. Nu se putea altfel.

Înainte mergeam la școală, făceam antrenamente, tot ce ținea de un învățător. Acum mă dedic total arbitrajului, fac antrenamente, particip la ședințe. Mă simt mult mai bine, în sensul că fac ceea ce-mi place.

Făceam și înainte ceea ce-mi plăcea, doar că era foarte greu să fac două lucruri în același timp. A trebuit să aleg partea arbitrajului, să profit acum cât pot de acest moment. O să am timp să mă duc la școală, să fiu profesor și să fac și cealaltă parte care-mi place foarte mult”, a mai spus ea.

Iulia Demetrescu ar fi vrut să facă parte la CM 2023 dintr-o brigadă exclusiv românească

Demetrescu a dezvăluit și care este regretul vizavi de prezența la competiția din vară. „Îmi doream mult să fie și cealaltă asistentă, Petruța Iugulescu, dar așa a fost să fie. Sunt fericită că suntem împreună, cred că e o veste extraordinară nu doar pentru mine, ci și pentru abritrajul românesc.

Noi am fost împreună și în India și am tras acolo cât am putut de tare să arbitrăm cât mai mult, să rămânem cât mai mult, ceea ce dus într-o semifinală. Am făcut un turneu foarte bun, cumva aveam speranțe să mergem la Campionatul Mondial. Făcusem tot ce ținea de noi, mai puteam doar să așteptăm.

Anul 2022 a fost excepțional. A fost prima mea participare la un campionat important, am avut multe lucruri de învățat. Au fost arbitri cu experiență, oameni cu experiență, mentori. Am învățat multe lucruri, a fost o experiență care m-a ajutat în carieră, am evoluat. La fel și Mondialul din India. Au fost ca un bonus pentru cariera mea, în sensul de dezvoltare”, a încheiat ea.

Campionatul Mondial 2023iuliana demetrescu