Un câștigător al Ligii Campionilor candidează la președinția clubului Hamburg

Fostul mare jucător și antrenor german Felix Magath intenționează să candideze la președinția clubului Hamburger SV, cu care a câștigat două cupe europene și trei titluri în Bundesliga ca fotbalist, relatează DPA.
Echipa este lider în Zweite Bundesliga, după 29 de etape
Site-urile cotidianului Bild și săptămânalului Zeit au scris că Magath (71 ani) a anunțat clubul despre intenția sa de a candida la adunarea generală din 21 iunie.
Magath și-a făcut publică intenția într-un comunicat, care preciza că fostul portar al clubului Richard Golz candidează pentru funcția de vicepreședinte.
Actualul președinte al grupării, Marcell Jansen, și el un fost jucător, a precizat că nu dorește un nou mandat.
Magath a spus în ultimii ani că este pregătit să preia un rol de conducere la club, criticând și situația sportivă a lui HSV, care este în continuare în liga secundă de la prima sa retrogradare din Bundesliga, în 2018.
Felix Magath a jucat pentru Hamburger SV în perioada 1976-1986, când echipa avea vedete precum englezul Kevin Keegan, Manfred Kaltz sau Horst Hrubesch.
HSV a câștigat Bundesliga în 1979, 1982 și 1983, Cupa Cupelor în 1977 și Cupa Campionilor Europeni în 1983, Magath marcând golul victoriei în finala cu Juventus.
Magath a câștigat și EURO 1980 cu naționala Germaniei (RFG) și a antrenat-o pe Hamburger SV în perioada 1995-1997, ulterior câștigând titluri consecutive în Bundesliga și două Cupe ale Germaniei cu Bayern Munich (2005 și 2006), precum și Bundesliga cu VfL Wolfsburg în 2009.
Magath a promit că nu va mai antrena dacă va fi ales președintele clubului din Hamburg.
HSV este lider în Zweite Bundesliga, după 29 de etape.