În urmă cu 11 ani Andri Oberemko era component al echipei Vorskla Poltava care o elimina pe Dinamo în play-off-ul Europa League.
Retras între timp din activitate, fostul jucător a fost surprins de invazia rusă pornită pe 24 februarie în Mariupol, orașul transformat într-un morman de moloz de către soldații ruși, în urma bombardamentelor agresive. El a povestit clipele terifiante prin care a trecut alături de cei dragi în primele săptămâni în care au trebuit să se ferească de rachetele inamice.
“Nimeni nu credea că se va întâmpla aşa ceva. Discutam adesea cu familia şi cu prietenii despre un posibil atac, dar toţi aveau această credinţă, că Mariupol va rezista la orice. Era dificil să fac vreun pas. Războiul a început când fiica mea era internată în spital. Am adus-o acasă fix pe 24 februarie, dar mai avea nevoie de câteva zile de tratament. Am stat în casa socrilor, chiar lângă baza lui FC Mariupol.
Panica a început imediat, toţi plecau de parcă venea apocalipsa.În casă eram 13 persoane, venise şi fratele soţiei mele cu familia lui. Acum, dacă privim în urmă, înţeleg că ar fi trebuit să plecăm imediat. Cred că ne-am luat de mai multe ori adio de la viaţă. Am fost norocoşi. Un vecin ne-a ajutat cu apă, a distribuit-o pe toată strada. Dar, desigur, am topit zăpadă şi gheaţă pentru a avea apă să spălăm diverse lucruri”, a fost mărturisirea lui Andri Oberemko.
CITEȘTE ȘI –>> Mesaj pentru regimul Putin din partea unei conaționale: „Asta se întâmplă acolo dacă protestezi”
În cele din urmă, el a reușit să părăsească orașul asediat pe 15 martie și să ajungă la Dnepropetrovsk.
“Au fost zile, pe final, când am stat în subsolul casei. În adăpostul nostru nu exista nicio ieşire de urgenţă şi, în cazul distrugerii casei, exista riscul să nu mai ieşim de acolo. Nu a fost o zonă atât de afectată ca altele din oraş.Avioanele zburau constant. Pe strada alăturată, un obuz a lovit direct acoperişul unei case. Bucăţi din geamurile vecinilor au ajuns până în curtea noastră. Altădată, o bombă cu dispersie a căzut lângă noi. Ne-a salvat, miraculos, un gard.
Eram pe stradă, iar socrul meu a fost rănit la picior.Auzeam avioanele cum vin, ne spuneam adio şi, apoi, explozia. Ne dădeam seama că suntem în viaţă şi că încă trăim. Aşa a fost în fiecare zi şi în fiecare seară. Şi la Dnipro se aud sirenele cum sună, parcă nici nu mai reacţionăm la ele. Doar fiica mea, care se ghemuieşte la aproape fiecare zgomot şi îmi spune: <<Tati, trebuie să fugi>>”, a mai povestit fostul jucător al celor de la Vorskla Potava.
