Un fost internațional cere rapid o anchetă: „Ce fac cei de la ANAF? Nu se duc la ăștia mari care devalizează?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 29 martie 2022, ora 08:13,
Ionel Ganea solicită un control la cluburile care s-au confruntat cu probleme financiare
Ionel Ganea solicită un control la cluburile care s-au confruntat cu probleme financiare

Ionel Ganea este nemulțumit să vadă situația în care a ajuns fotbalul românesc, una în care două echipe sunt penalizate din cauza datoriilor și fac figurație în campionat. 

Fostul fotbalist consideră că este inacceptabil ca în condițiile în care drepturile tv reprezintă o sursă importantă de venit pentru grupările din primul eșalon unele dintre ele să ajungă aproape de faliment.

„Pe timpul meu nu erau probleme din astea cu plățile, cu insolvențe. Și noi nu aveam bani din televiziuni, unde sunt milioane multe. Păi ce se face cu banii ăștia? Unde se duc? Ce fac cei de la ANAF, caută să ia oamenii din piață, dar nu se duc la ăștia mari, care fură milioane, care devalizează? Și noi aveam salarii mari, păi eu la Craiova luam 15.000 de dolari, la fel am avut și la Dinamo.

La Rapid am încasat 50.000 de dolari, pentru 6 luni. Și existau jucători care aveau salarii mai mari, dar tot nu existau probleme cu plata. Păi mai avem noi patroni ca George Copos, Cristi Borcea, Vasile Turcu, Jean Pădureanu și nu numai? Nu mai avem. Ăștia erau oameni deștepți, nu ce avem azi”, a precizat făgărășeanul pentru Play Sport. 

Ionel Ganea

CITEȘTE ȘI –>> Drama lui Hațegan naște un nou război între Cristi Balaj și Adrian Proumboiu: „A depășit orice limită”

În acest context, Ganea nu se așteaptă ca Edi Iordănescu să construiască rapid o națională puternică.

„Trebuia 2 ani sacrificaţi. O reconstrucţie totală să zic primul an să-ţi faci o arie de selecţie, anul 2 să formezi o echipă constructivă pe un lot sau un schelet de cel puţin 8 jucători. În primul rând, competiţia noastră e sub orice critică. În al doilea rând, trebuie curăţat de mizerii că nu ai ce să mai faci.

Şi în al treilea rând, noi nu suntem angrenaţi în competiţii internaţionale. Eu zic că nu o să facă mai mult decât Rădoi! Cum reuşesti să faci, dacă tu nu faci strategie, cum? Boloni era un antrenor cu nume, un antrenor cu experienţă, omul venea cu nişte condiţii, nu?”, afirmase Ganea după eșecul în fața Greciei pentru Orange Sport. 

CITEȘTE ȘI –>> Fa-bu-los! Amanta lui Reghe, pulverizată: condamnată pentru PROSTITUȚIE – documentul oficial care „rupe gura târgului”

Ganeaedi iordanescudrepturi tvnationalaanafliga 1