Un fotbalist a murit după ce şi-a dat foc în semn de protest – VIDEO

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:52,

Un fotbalist tunisian a murit după ce, la începutul săptămânii, şi-a dat foc în semn de protest faţă de “statul poliţienesc”, a anunţat fratele jucătorului, potrivit AFP.

Nizar Issaoui, 35 de ani, era liber de contract. El a jucat la mai multe echipe din prima ligă şi din eşaloanele inferioare din Tunisia.

Luni, Issaoui şi-a dat foc în localitatea Habbouz din regiunea Kairouan.

Într-un mesaj postat pe Facebook înainte de a-şi da foc, Issaoui a spus că a decis să se condamne singur “la moarte prin foc”. “Nu mai am energie, statul poliiţienesc să ştie că pedeapsa va fi pusă în aplicare azi”, a afirmat el.

Potrivit presei tunisiene, Nizar Issaoui voia să protesteze faţă de poliţie, după ce a fost acuzat de terorism atunci când s-a prezentat la secţia de poliţie ca să depună plângere împotriva unui vânzător de fructe care vindea bananele cu zece dinari kilogramul, dublu faţă de preţul stabilit de auutorităţi.

Într-un video care circulă în social media, Nizar Issaoui poate fi văzut filmându-se cu telefonul mobil şi ţipând: “Pentru o dispută cu o persoaană care vinde banane cu 10 dinari, mă acuză de terorism. De terorism pentru o problemă legată de banane”.

După ce şi-a dat foc, bărbatul a fost transportat la spital la Kairouan, însă el avea arsuri de gradul trei, astfel că a fost mutat la spitalul de arşi din Tunis.

“El a murit ieri seaară şi va fi înhumat astăzi”, a declarat fratele său, Ryad Issaoui.

nizar issaouitunisiadoliu