Un fotbalist de la Real Madrid a dat de înțeles că pleacă
Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 17 aprilie 2025, ora 12:32,

Lucas Vazquez a fost căpitanul lui Real Madrid în înfrângerea cu Arsenal, scor 1-2 (1-5 la general), din sferturile de finală ale UEFA Champions League, care a dus la eliminarea ”Galacticilor” din competiție.
La final, Vazquez, al cărui contract cu Real Madrid expiră în vară, a transmis un mesaj pe teren care poate fi interpretat drept unul de adio, ținând cont că jucătorul avea și lacrimi în ochi în momentul în care acorda flash-interviul.
”La fel ca atunci când câștigăm, toți suntem responsabili atunci când pierdem. Face parte din fotbal, fanii Realului știu că întotdeauna dăm totul, fie că merge bine sau rău, mereu dăm tot ce avem mai bun. Vom reveni mai puternici, Real Madrid va reveni mereu! Vă mulțumim pentru tot”, a declarat Vazquez.