Un fotbalist englez a suferit un atac de cord înainte de marcarea golului victoriei echipei sale

Mijlocașul Sam Hutchinson a jucat timp de 90 de minute și a marcat golul victoriei echipei AFC Wimbledon într-un meci important din liga a patra engleză de fotbal, chiar dacă a suferit un atac de cord la doar șase minute după ce a intrat pe teren, conform cotidianului britanic Independent.
Echipa lui s-a calificat în finala play-off-ului
Veteranul de 35 de ani, a cărui carieră a început la Chelsea, a ajutat la păstrarea poziției de play-off a echipei sale prin victoria cu 1-0 împotriva formației Grimsby Town la data de 2 mai.
În timpul deplasării spre casă de la stadionul Blundell Park, după ce a marcat în minutul 53 golul decisiv, situația de sănătate a lui Hutchinson s-a deteriorat, dezvăluind gravitatea disconfortului său incipient. Examinarea medicală ulterioară a confirmat faptul că el a suferit un atac de cord în timpul meciului.
Hutchinson a fost supus unei intervenții chirurgicale, fiindu-i montat un stent pe o arteră blocată, iar acum se află în recuperare.
”Mă așteptam să fie mai multă durere”, a dezvăluit Hutchinson. ”M-am așezat în autocar după meci, adrenalina a trecut și am început să am dureri mai mari în piept. De acolo am făcut o oprire la Nottingham. Am mers la spital, iar ei mi-au spus că am suferit un atac de cord. Am stat acolo timp de cinci ore și am fost supus la numeroase teste”, a explicat Hutchinson.
”O parte a unei artere s-a blocat într-o proporție de 75 la sută, a fost realizată o angiogramă și mi s-a pus un stent de către un specialist la Londra. Acum mă aflu în proces de recuperare”, relatează Sam Hutchinson.
Echipa sa s-a calificat în finala play-off-ului de luni în care o va întâlni pe Walsall, pe care Hutchinson o va urmări.
Totuși, el deja și-a reluat alergările și este așteptat să își reia cariera.
”Am fost afectat când mi-au spus în spital, pentru că să joc fotbal este tot ce mi-am dorit să fac”, a spus el, adăugând: ”Nu mi-a păsat că am avut un atac de cord, eu nu sunt astfel. S-a întâmplat în minutul șase al meciului, am continuat și am jucat cele 90 de minute. Specialistul de la Londra mi-a declarat că nu este nicio problemă să joc fotbal din nou, deci sunt fericit”.
El a mai spus: ”Am alergat luni, fie că vă vine să credeți sau nu. O mulțime de oameni mi-au spus să încetinesc puțin lucrurile, dar mă simt foarte bine. Voi continua să muncesc și să revin mai puternic”.