Un fotbalist olandez a avut o declarație care i-ar putea înfuria pe unii suporteri ai naționalei lui Edi Iordănescu

Daley Blind a spus că Olanda a avut noroc în privinţa adversarelor din faza eliminatorie a Campionatului European, deşi nu consideră un oponent uşor echipa Turciei, pe care o va înfrunta sâmbătă, în sferturi.
Olanda, câştigătoarea EURO 1988, s-a clasat pe locul 3 în grupa sa, iar în optimi a învins clar, cu scorul de 3-0, naţionala României, care nu s-a numărat printre favorite, la fel ca şi Turcia.
„După faza grupelor, am avut noroc în privinţa adversarelor. Trebuie să vorbim și despre asta. Când vezi împotriva cui trebuie să joace alte ţări, nu ar trebui să negi asta. (…)
Turcii sunt foarte pasionaţi şi puternici. Au şi jucători buni, cu multă calitate individuală. Trebuie să fim în gardă, va fi un meci greu”, a declarat Blind.
După meciul cu Olanda, UEFA a scris că România a străluicit la început și a fost aproape de deschiderea scorului, însă apoi a cedat.
„România-Olanda 0-3. Naționala Oranje a dominat și e în sferturi! Olanda a ajuns în sferturile de finală de la EURO pentru prima dată în 16 ani, după o victorie confortabilă cu România, la Munchen.
La fel cum s-a întâmplat și în primul meci disputat la Munchen, cu Ucraina, România a strălucit la început și a fost aproape de deschiderea scorului, când Dennis Man a tras din apropierea careului.
Trupa lui Ronald Koeman a fost, însă, cea care a lovit prima, prin Cody Gakpo, care a intrat în centru din stânga și a trimis necruțător, cu piciorul drept, la colțul scurt, reușind al treilea său gol la acest turneu final.
(…) Echipa lui Koeman a înscris, într-un final, un gol doi meritat, după dominația din repriza secundă, când Gakpo l-a servit pe nou-intratul Malen, care a marcat din apropiere. Malen a reușit apoi dubla, în prelungiri, și a închis tabela.”, a scris site-ul UEFA, după meci.