Un jucător reprezentativ de la FCSB ar fi semnat cu firma lui Ioan Becali, renunțând astfel la Anamaria Prodan

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat luni, 29 noiembrie 2021, ora 14:11,
FCSB
FCSB

Ianis Stoica (18 ani) ar fi semnat cu firma lui Ioan Becali. Gigi Becali a anunțat că tatăl lui Ianis Stoica, Pompiliu Stoica, a cerut să schimbe contractul de impresariere sportivă, de la Anamaria Prodan la Ioan Becali.

Finanțatorul vicecampioanei susține că FCSB nu ar avea nicio implicare în această mutare.

Nu am treabă, nici nu știam. M-a sunat Giovanni și mi-a spus “A venit taică-su lui Ianis că vrea să semneze cu firma noastră“. M-a întrebat “Esti de acord?”. I-am răspuns că n-am nicio treabă. Deci ce scandal să fie? E problema domniei sale (n.r. – Anamaria Prodan), nu mai vreau să aud de ea, nu am treaba cu ea.

Da, am încredere în Ianis (Stoica), pentru că e greu să găsești un nouar marcator. Ianis vede bine jocul, reușește să țină mingea, are un talent. Sunt rari astfel de jucători„, a spus Gigi Becali la Pro X.

Ianis Stoica a înscris șase goluri și două pase decisive în acest sezon. 450.000 de euro este cota lui de piață, potrivit Transfermarkt.

Citește și EXCLUSIV | ANAMARIA PRODAN, CU CĂRȚILE PE FAȚĂ! CE SPUNE DESPRE INTERESUL LUI ARSENAL ȘI LIVERPOOL PENTRU IANIS STOICA

Duminică seară, în exclusivitate la Realitatea Sportivă, Anamaria Prodan a declarat că formația germane Sttutgart l-ar fi vrut pe tânărul jucător.

Ianis a avut ofertă de la Stuttgart. Eu personal am vorbit cu Gigi Becali. Acum un an s-a întâmplat. Oamenii dădeau un milion și au vrut să îl ia înapoi, pentru că el de acolo din Germania venea. Au venit cu doar un milion, dar patronul a zis ‘nu, tată, nu-l vând, lasă că o să fie mai bine’.

Pe urmă a plecat de acolo, Ianis s-a supărat foarte tare și agentul este mereu de vină. Păi de ce nu joc, de ce nu apar mereu în primul 11? Și eu îi ziceam că e foarte bun, mi-a zis și Pintilii că nu a mai văzut așa ceva, era să îi rupă piciorul la un antrenament. Îți dai seama, copil de 15 ani la vremea aia.”, a spus Anamaria Prodan, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

realitateaimpresarfcsbIanis Stoicaioan becalianamaria prodanfotbal