GALERIE FOTO | Un nou stadion de 5 stele în România! Planuri mari în Moldova

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 02 iulie 2018, ora 16:15,
stadion nou Bacau
stadion nou Bacau

Bacăul nu mai este de multă vreme în prim-planul fotbalului românesc, dar face eforturi să își revină, datorită unora dintre cei mai potenți investitori din localitate.

Astfel, echipa Aerostar a promovat în liga a doua, iar ACS Gauss Bacău tocmai a promovat în liga a treia.

Din păcate, orașul are în prezent un singur stadion de fotbal unde se pot desfășura partide la acest nivel al competițiilor interne, practic un teren cu tribune în care nu încap mai mult de o mie de spectatori. Vechiul stadion, aflat în centrul orașului, și pe gazonul căruia s-au disputat meciurile din Liga I, dar mai ales meciurile din cupele europene ale băcăuanilor cu Arsenal Londra sau Werder Bremen, este în prag de colaps, între-o paragină desăvârșită.

Arena din Bacău a fost fondată în 1966 și are o capacitate de 17.500 de locuri. La finalul anului 2007, Primăria a dorit ca stadionul să fie demolat, iar în locul său să fie amplasat un complex comercial și hotelier, însă totul a rămas la stadiul de idee. Ulterior, s-a născut proiectul unui nou stadion, situate la periferie, dar s-a realizat doar fundația, care este abandonată de aproape zece ani.

Stadion de 20.000 de locuri

Noile autorități locale rezultate din alegerile din 2016 au revenit asupra ideii de a reface și moderniza arena inițială. Conform proiectului, aceasta va avea o capacitate de aproximativ 20.000 de locuri și se va construi în parteneriat public-privat, numele vehiculat fiind al firmei băcăuane Dedeman.

În afara stadionului, proiectul cuprinde și construcția unei săli de sport, teren de antrenament, pistă de atletism și un mic hotel. Vor exista și două parcări: una supraterană, de cel puțin 2.000 de locuri, și alta subterană.

Va fi pus la punct chiar și un muzeu, iar sportivii vor beneficia și de o piscină, saună, sală de forță și cabinet medical. Noul stadion ar urma să semene cu „International Stadium” din Haifa, acolo unde joacă două echipe locale din Israel: Maccabi Haifa și Hapoel Haifa.

Fosta administrație locală a cheltuit deja un million de euro pentru o instalație de încălzire subterană a gazonului, însă acest gazon nu există și în locul lui este doar o întindere de pietriș pe care băltește apa și cresc buruienile.

Actualul primar al Bacăului, Cosmin Necula, a declarat că proiectul pentru refacerea stadionului este deja gata și urmează să fie desemnat prin licitație un constructor. Până atunci, stadionul oferă o imagine dezolantă, cu tribune invadate de copaci, teren inundat și incinte invadate de vegetație.

Bacau stadionBacau fotbalbacauBacau arena