Un tânăr sportiv a murit pe teren! Canicula l-a răpus la numai 16 ani

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 12 august 2021, ora 17:48,

Un tânăr jucător de fotbal american s-a prăbuşit pe teren în timpul antrenamentului. Copilul în vârstă de 16 ani a murit după ce a ajuns la spital.

Drake Geiger, un elev din Omaha, Nebraska, s-a prăbuşit în timpul unui antrenament de fotbal american. Washington Post a relatat tragedia produsă marţi seara din cauza căldurii excesive.

Tânărul de la South High School Omaha s-a prăbuşit pe teren la ora locală 16:27. Medicii au ajuns la faţa locului, iar jucătorul avea puls. Tratat pentru expunerea la căldură, tânărul a fost transportat la spital, acolo unde a decedat în cursul serii. În momentul în care Drake Geiger s-a prăbuşit pe teren, temperatura era de peste 40 de grade Celsius.

„Era un copil mare, dar era un copil mare sănătos. Nu îi păsa dacă este titular sau rezervă, voia doar să fie alături de colegi. Camaraderia era importantă pentru el. Luni a ratat antrenamentul, doctorul a uitat să îi completeze formularele. Marţi a fost primul lui antrenament. Antrenorul m-a sunat să îmi spună că s-a prăbuşit după prima pauză de apă”, a afirmat, a declarat, pentru ziarul Omaha World-Herald, tatăl adolescentului,  Scott Hoffman.
În jur de 700 de oameni îşi pierd vieţile anual în Statele Unite din cauza temperaturilor excesive.

 

mortdrake geigerdecedatfotbal americanprăbuşitcolapssportivcaniculaStatele Unite