Un titular de la CFR Cluj, drum liber către viitoarea echipă! Ce scrie presa din străinătate

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 14 iunie 2021, ora 19:08,
bucurie cfr cluj
bucurie cfr cluj

Campioana României din ultimele patru sezoane este foarte aproape să piardă unul dintre jucătorii cheie!

Cu Marius Șumudică numit pe banca tehnică la scurt timp după plecarea lui Edi Iordănescu de la echipă, ardelenii s-au pus pe treabă și au făcut deja primele transferuri pentru următorul an competițional. După ce au reușit să obțină semnăturile lui Rachid Bouhenna, Christian Figueiredo, Denis Rusu și Jonathan Rodriguez, Anas Tahiri și Daniel Paraschiv, acum, ardelenii sunt aproape să bifeze și prima plecare importantă din lot.

 

Astfel, potrivit publicației din Turcia, Hurriyet, Andrei Burcă se află în capul listei celor de la Goztepe. Conform aceleași surse, între cele două părți au existat deja și primele discuții în privința mutării, iar fundașul în vârstă de 28 de ani are șanse tot mai mari să ajungă în Superligă, mai ales după ce reprezentanții săi i-ar fi transmis clubului din țara semilunei că sunt de acord cu mutarea.

andrei-burcă-cfr-cluj

 

3.300.000 milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Burcă, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Ajuns în Gruia în vara anului 2019, fundașul a impresionat prin evoluțiile sale constante, devenind un titular incontestabil atât în mandatele lui Dan Petrescu, cât și în cel al lui Edi Iordănescu.

 

Șase selecții are Burcă pentru prima reprezentativă a României.

 

Citește și CFR CLUJ VA AVEA PARTE DE CINCI AMICALE DE FOC ÎN CANTONAMENTUL DIN AUSTRIA! ANUNȚUL CLUBULUI

realitateacfr clujandrei burcăliga 1goztepetransfer CFR