Unde va juca Horațiu Moldovan din sezonul următor

Horațiu Moldovan (27 de ani), portarul lui Sassuolo, va evolua în Serie A în următorul sezon. Potrivit jurnalistului italian Nicolo Schira, Sassuolo îl va cumpăra definitiv de la Atletico Madrid, club de la care l-a împrumutat în vară până la finalul actualului sezon.
Moldovan a jucat 27 de meciuri pentru Sassuolo în acest sezon, perioadă în care a primit 27 de goluri. În 11 partide a păstrat poarta intactă, fiind considerat unul dintre cei mai buni jucători din Serie B.
Moldovan mai avea contract cu Atletico Madrid până în 2027, însă nu avea șanse să evolueze pentru formația lui Simeone, avându-l pe Jan Oblak (32 de ani) concurent pe post.
Horațiu a ajuns în iarna anului 2021 la Rapid, de la UTA Arad. În 2024 a fost transferat de Atletico pentru 800.000 de euro. De-a lungul carierei sale, portarul a mai evoluat pentru echipe precum CFR, Hermannstadt, Energeticianul, Ripensia Timișoara și Sepsi OSK.