UTA a început play-out-ul în forță: victorie clară acasă cu Oţelul

Articol de Gabriel Ion - Publicat duminică, 16 martie 2025, ora 20:15,
UTA
UTA

Echipa UTA Arad a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea gălăţeană Oţelul, în prima etapă din play-out-ul Superligii.

Oţelul este pe locul 8, de baraj

Valentin Costache a lovit bara, în contul arădenilor, în minutul 21, iar două minute mai târziu Zivulic a deviat în propria poartă mingea centrată de Cristi Mihai, şi UTA conducea cu 1-0. Pe finalul primei părţi, minutul 45, Tzionis a înscris din careu şi gazdele aveau avantaj de două goluri la pauză.

În partea secundă portarul oaspeţilor, Iustin Popescu, a salvat la Costache şi Tzionis, în aceeaşi fază, în minutul 68, iar UTA s-a impus cu 2-0 în faţa Oţelului. Arădenii au reuşit  prima victorie după trei etape în care au obţinut un singur punct şi sunt pe locul 3 în play-out, având 20 de puncte. Oţelul este pe locul 8, cu 16 puncte.