Valeriu Iftime a ajuns la capătul răbdării: „E unic în fotbal ce se întâmplă la Botosani”

Echipa FC Botoșani traversează o perioadă dură, fiind ultima în clasament, cu 4p, la 2 de Poli Iași.
6 jucători de bază de la FC Botoșani sunt accidentați
După reluarea campionatului, la sfârșitul săpămânii viitoare, echipa antrenată de Dan Alexa va juca acasă cu FC Hermannstadt, în deplasare cu Poli Iași și acasă cu UTA.
Problema nu este programul foarte greu, ci faptul că tehnicianul nu va apela la mulți jucători de bază, care sunt indisponibili din cauza accidentărilor.
Concret, Sebastian Mailat, Charles Petro și Rijad Sadiku sunt operați. De altfel, ultimul nu a fost inclus niciodată în lot în acest sezon.
De asemenea, Alexandru Țigănașu are fractură, Andrei Dragu a căpătat o fractura de radius la antebrațul mâinii stângi, iar Sekou Camara s-a ales cu o ruptură de ligamente, ca și primii trei, de altfel.
„E unic în fotbal ce se întâmplă la Botosani”, a spus, dezamăgit, Valeriu Iftime
Patronul Valeriu Iftime a anunțat că va demara o anchetă internă pentru a vedea care sunt cauzele acestor accidentări. „Sunt foarte supărat, nu supărat. E unic în fotbal ce mi se întâmplă acum la Botosani. Nu am avut în viața mea la echipă atâția jucători accidentați.
Am patru cu ligamente, dar și pe alții. Simt că înnebunesc. Acum eu sunt în străinătate, dar vă spun sincer că mi-am sunat președintele și am zis să se demareze o anchetă internă, iar când vin în țară vreau să primesc de la oamenii mei explicații concrete.
Eu unul cred că e o problemă de pregătire fizică, dar i-am zis președintelui să cerceteze cu maximum de profesionalism aceasta problemă.
Am înțeles că vom cere și părerea unor medici. Dacă se dovedesc temerile mele, iar preparatorul fizic e de vină, vă spun de pe acum că rachetă îl fac din club.
Dacă are Alexa un alt preparator? Dan e un băiat cu bun simț și nu vrea să dea cu barda din prima, dar s-ar putea să îi dau OK-ul să o facă. Am foarte mulți jucători accidentați care îmi vor sta cu lunile.
Trebuie să fac ordine cât de curând și să rezolv problema asta. Nici nu aveți spațiu să scrieți numele jucătorilor accidentați. Sunt foarte mulți”, a spus Valeriu Iftime, potrivit prosport.ro.