Valeriu Iftime anunță că FC Botoșani va avea antrenor nou în 2024: „Sunt foarte mulți care vor”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat marți, 26 decembrie 2023, ora 21:19,
Valeriu Iftime
Valeriu Iftime

FC Botoșani se află pe locul 2 în ceea ce privește echipele care au schimbat cei mai mulți antrenori în acest sezon.

Sunt foarte mulți antrenori care vor” la FC Botoșani, a anunțat Valeriu Iftime

Lider este Universitatea Craiova, care i-a avut pe bancă pe Eugen Neagoe (etapele 1 și 2), Laurențiu Reghecampf (3-9), Corneliu Papură (10-15) și Ivaylo Petev (din a 16–a până în prezent).

Cealaltă echipă din Craiova, FCU 1948, și FC Botoșani au avut câte trei tehnicieni, nu mențiunea că pe banca tehnică nu a stat un principal între etapele a 7-a și a 9-a.

FC Botoșani a început cu Mihai Ciobanu, înaintea etapei a 8-a a fost numit Dan Alexa, care a fost înlocuit după runda a 14-a cu Andrei Patache. În ultima rundă din acest an, a 21-a, a revenit Mihai Ciobanu.

Lucrurile se vor schimba din retur, finanțatorul Valeriu Iftime anunțând o nouă modificare. „N-am încă antrenor, nu știu ce să spun. N-am găsit, încă aștept niște răspunsuri.

Adrian Mutu? Nu vine Adrian Mutu la mine. Nu-i greu deloc să găsești un antrenor, sunt foarte mulți antrenori care vor.

Nu știu eu pe cine să pun acum și habar nu am… am o singură variantă cu care am vorbit și până nu-mi dă răspunsul nu mă duc la pasul doi. Cam asta e”, a spus el, potrivit sport.ro.

valeriu iftime