Echipa FC Botoșani se află pe locul 7 după 24 de etape jucater în Superligă, la 4p de Sepsi, ocupanta ultimului loc de play-off.
Valeriu Iftime dorește ca FC Botoșani să joace barajul pentru Conference League
Cele 4 puncte s-ar putea face 7, dacă Sepsi va câștiga cu 3-0 la „masa verde” meciul de pe teren propriu cu FC U Craiova 1948 din runda a 23-a, suspendat definitiv în minutul 26 din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei oaspeților.
Comisia de Disciplină a FRF s-a reunit pe 1 februarie pentru a da un verdict, dar a amânat luarea unei decizii pentru 8 februarie. De menționat că patronul echipei oltene, Adrian Mititelu, s-a consolat cu ideea că va pierde meciul.
Chiar dacă, pe hârtie, FC Botoșani are un program mai ușor decât Sepsi, patronul echipe moldave, Valeriu Iftime, susține că nu vrea ca elevii lui Flavius Stoican să joace în play-off.
„Toată lumea îmi spunea că mă retrogradează Stoican. Dacă ascultați locurile în care a antrenat Stoican și ce a făcut, o să vedeți niște lucruri care sunt absolut incredibile.
La Dinamo, Petrolul, Craiova lui Mititelu, Zimbru Chișinău, incredibil, omul ăsta chiar a avut mare nenoroc la viața lui.
Nu mă așteptam la parcursul ăsta, cum nici acum nu sunt convins că lucrurile sunt chiar atât de frumoase. Dacă mă întrebați pe mine aș vrea să fiu pe locul întâi în play-out, ca să pot juca, să am șanse pentru o cupă europeană, dacă o luăm financiar.
Locul 6 în Liga 1 nu îți dă nimic, îți dă cu o sută de mii mai mult decât locul 7, dar să fii pe locul 7 sau 8 poți juca un baraj, după care poți avea un alt baraj și sunt multe șanse să prinzi o cupă europeană și acolo sunt banii”, a spus Iftime, la emisiunea Fotbal Show de la Prima Sport.