Valeriu Iftime: „Suntem la pământ!”. Patronul celor de la Botoșani a decis viitorul lui Croitoru pe banca echipei

Articol de Mihai Dragomir - Publicat miercuri, 13 aprilie 2022, ora 11:36,
Marius Croitoru
Marius Croitoru

Botoșani traversează o perioadă complicată, mai ales de când au ratat accederea în play-off. Trupa lui Marius Croitoru a înregistrat 2 victorii și 2 înfrângeri în play-out, iar patronul Valeriu Iftime a vorbit.

Mai exact, Iftime a comentat situația lui Marius Croitoru și a precizat care va fi viitorul acestuia pe banca moldovenilor.

„Nu mă deranjează punctele sau locul, ci jocul!”

„Este ceva ce încă nu pot să descopăr, de unde vine tipul ăsta de lipsă de încredere. A fost și discuția mea cu Marius, la un moment dat, dar lucrurile s-au pus la punct. Eu îl susțin și vreau să continue la Botoșani. Dar în ultimele două meciuri am avut o demonstrație reală că suntem. Nu vreau să schimb antrenorul pentru a da o satisfacție, eu cred foarte mult în Croitoru.

Am vândut. Este interesul clubului, nu al meu. Mie îmi lipsește Ogenda, Marius zicea că nu lipsește atât de mult. Lipsește Racovițan, Malcom. Când merge prost toți lipsesc. Când erau la noi erau buni, dar nu țineau echipa în spate. Oricum, sper să ne revenim. Astăzi este o problemă la Botoșani, o recunosc. Suntem la pământ, sper să ieșim. 

Nu mă deranjează punctele sau locul, ci jocul. Am jucat cu Hagi, am luat 2-0, și am avut 2 bare. Acum nu am avut nicio ocazie. Se vede apatia echipei, se vede ceva în structura noastră. Dar nu mai contează, cred foarte mult în Marius și în Șeroni și Dawa care au greșit. I-a făcut băiatul ăla de la Sepsi clătite. Aștept lucruri mai bune”, a declarat Valeriu Iftime, pentru Sport.ro

Astfel, Marius Croitoru este susținut în continuare de omul cu banii de la FC Botoșani.

Botoșani a jucat de 2 ori consecutiv în play-off, grație lui Marius Croitoru. Sezonul acesta, moldovenii au ratat calificarea în primele 6 din cauza eșecului de pe teren propriu, din ultima etapă, cu FC Argeș (1-2).

 

iftimebotoșanicroitoru