Valeriu Iftimie îi propune un fotbalist lui Gigi Becali

Patronul lui FC Botoșani, Valeriu Iftimie, a anunțat că mijlocașul ofensiv Sebastian Mailat, în vârstă de 25 de ani, ar putea pleca la vară, iar singurul care ar putea plăti suma de transfer este Gigi Becali.
De asemenea, Valeriu Iftimie a comentat și faptul că mijlocașul nu a fost convocat la națională de Edi Iordănescu, deși „e totuși în top 3 și are o formă bună”.
„El spune bine, luând în considerare faptul că, între jucătorii români, e totuși în top 3 și are o formă bună. Dar nu cred că trebuie să-l propunem la națională, chiar dacă e copilul meu și îl prețuiesc mult.
Depinde, să joace la națională merită și el, și Dican, și Racovițan, și toți. Nu cred că la naționala asta sunt titulari de drept. Până la urmă, cum vrea antrenorul și cum crede antrenorul. El își joacă până la urmă cariera sau postul, așa că e greu de spus.
Mai întrebați-mă, să dea Dumnezeu să vină oferte pentru Mailat, nu e niciun fel de problemă, e un jucător care plecă în vară. Mai mult de un milion, da. Poate juca, are o vârstă bună, e matur în ce face, sper să îl țină mintea, să înțeleagă că, dacă muncește mult, poate fi un jucător important pentru o echipă bună din România.
Din păcate, în România, în afară de domnul Becali, FCSB, nu plătește nimeni. (n.r. dacă a fost contactat de Becali în acest sens) Nu vă pot da asemenea informații importante. Mailat are traseul lui, despre el se întreabă, se vorbește, dar trebuie să joace bine, ca să fie căutat”, a spus Valeriu Iftime.