Vasile Mogoș, sincer după eșecul cu Universitatea Craiova: ”Sunt 10 finale, iar pe prima am pierdut-o!
CFR Cluj a fost învinsă de Universitatea Craiova, 1-2, și ocupă locul patru în play-off.
După meci, Vasile Mogoș a oferit mai multe declarații.
El a susține că lipsește concentrarea din fața porții.
”Nu a fost o seară bună pentru rezultat. Cred că am avut o prestație foarte bună, am avut multe ocazii, ăsta e fotbalul. Ghinion? Nu cred că e vorba de asta. Trebuie să lucrăm mai bine și să încercăm să dăm goluri. Bîrligea n-a pălit-o bine acolo, nu am profitat de ocazii.
Gândul nostru e să câștigăm fiecare meci. Sunt 10 finale, iar pe prima am pierdut-o. Mergem mai departe și încercăm să ne descurcăm mai bine. Asta e mentalitatea noastră, să muncim foarte mult și să facem treabă mai bună.
Sunt mândru să fiu la națională, dar în seara asta sunt foarte supărat și nervos. Sper să-mi treacă după victoriile de la națională. Oricine joacă e important să o facă cât mai bine pentru România și CFR”, a afirmat Vasile Mogoș la finalul partidei.