Veste bombă în fotbalul românesc! Becali se retrage: „Eu caut să lichidez! Nu mai am ce face!”

FCSB a debutat în noul sezon de Liga 1 cu o remiză contra U Cluj (1-1), iar prestația bucureștenilor a lăsat de dorit. Gigi Becali, patronul echipei, și-a criticat aspru jucătorii pentru evoluția lor mult sub așteptări.
Latifundiarul din Pipera este gata să renunțe la tot ce înseamnă fotbal și FCSB. Becali l-a dat exemplu pe Neluțu Varga, patronul CFR-ului, care a ajuns la spital după eliminarea rușinoasă a echipei din Champions League.
„Sunt de 21 de ani şi am ajuns la concluzia că nu am ce face!”
„Mâine, dacă vine cineva, aş lichida… l-aş da şi pe Olaru. Păi nu ai văzut cu Neluţu (n.r. Neluţu Varga, patronul de la CFR Cluj)? De ce să mă duc la spital? Şi eu idiot, îi dau unui jucător 15.000 salariu. Eu caut să lichidez, nu mai caut atacant. Cum să mai caut atacant? Îl vând pe Olaru, îl dau şi pe Tănase să scap de 30.000… după jucăm şi noi la locul 6 sau 5.
Nu mai am ce face, nu mai am! Sunt de 21 de ani şi am ajuns la concluzia că nu am ce face, nu am ce face cu jucători de ăştia”, a declarat Gigi Becali, pentru DigiSport.ro.
Pentru FCSB urmează meciul tur din turul 2 al Conference League. „Roș-Albaștrii” vor juca în deplasare contra celor de la Saburtalo, joi, 21 iulie.
În campionat, echipa lui Toni Petrea va juca în etapa următoare duminică, 24 iulie, în deplasare, contra Rapid