Veste bună de la Spitalul Colentina! Dănuţ Lupu a ieşit de la ATI

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 20 noiembrie 2020, ora 19:45,
lupuu
lupuu

Internat la Spitalul Colentina, Dănuţ Lupu a ieşit de la secţia de terapie intensivă! Fostul internaţional a depăşit cea mai grea parte a infecţiei cu COVID-19.

Fostul mijlocaş a fost internat la Spitalul Colentina la începutul lunii noiembrie. Medicii i-au transmis că la Matei Balş nu mai erau locuri disponibile la terapie intensivă.

Lupu a avut-o alături în permanenţă pe soţia sa, dar nu a fost uitat nici de fostul patron al Rapidului. George Copos s-a asigurat în permanenţă ca fostul idol al tribunelor din Giuleşti să primească cea mai bună îngrijire.

„De două zile mă ocup de chestia asta. Cel care îl ajută foarte tare este George Copos, el a vorbit cu Streinu-Cercel pentru medicamentație. Eu am vorbit cu doctorița Iliescu, cea care se ocupă de el. Îi transmit o îmbrățisare enormă. E un băiat foarte bun și a fost un jucător de mare, mare talent. E mai bine, vorbesc cu soția lui și îmi spune cum se simte”, a povestit Mircea Lucescu pentru Pro Sport.

Potrivit jurnalistului Dan Filoti, Lupu a părăsit secţia de terapie intensivă şi îşi continuă recuperarea.

Fostul internaţional a avut un moment de cumpănă şi în urmă cu cinci ani, atunci când a fost afectat de o pneumonie severă.

recuperareatidanut lupumircea lucescuCovid-19terapie intensivaGeorge Copos