Veste bună pentru Dinamo! Datoria pentru baza de la Săftica, amânată până la Crăciun

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 24 octombrie 2020, ora 14:29,
dinamo-saftica
dinamo-saftica

Dinamo a primit o veste bună în ceea ce priveşte baza de pregătire de la Săftica. Guvernul a acceptat o amânare a datoriei cuvenite până la 25 decembrie.

Alb-roşiii riscau să rămână fără baza de pregătire dacă nu achitau o datorie de 500.000 de euro până pe 25 octombrie. Pusă gaj în baza unei eşalonări a datoriilor obţinute de Ionuţ Negoiţă în 2019, baza ar fi intrat în posesia Statului.

Guvernul a aprobat eșalonarea plăților pentru obligațiile bugetare și prelungit data până la 25 decembrie. Astfel, până de Crăciun nicio societate cu datorii nu va fi afectată de vreo penalizare.

Cornel Ţălnar îi asigurase pe oficialii clubului că această măsură va fi luată, astfel că vor obţine un răgaz de câteva luni şi pentru plata acestei datorii.

Este cunoscut faptul că şi oamenii din staff-ul administrativ al clubului s-au mutat la Săftica după câteva săptămâni în care au fost cazaţi la hotel în Bucureşti. Potrivit ProSport, Mai mulți dintre spanioli și-au părăsit locuințele închiriate sau camerele de hotel din cauza lipsei banilor de la club, care i-a afectat în mod direct.

CITEŞTE ŞI: Dinamo este atenționată: “Dacă se întâmplă acest lucru, Contra nu mai pierde 3 meciuri până la final!”

baza de pregatiredinamosăfticadatorieCornel Talnarguvernamânare plată