Veste grozavă pentru Gică Hagi! Primul investitor care se alătură proiectului de la Farul

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 03 iulie 2021, ora 16:30,
Gica Hagi, Farul
Gica Hagi, Farul

Viitorul Constanța și Farul Constanța au fuzionat, astfel că începând din noul sezon viitoarea echipă se va numi Farul și va evolua în primul eșalon!

Cu Gică Hagi reîntors pe banca tehnică după un an de absență, Farul Constanța este gata să revină în prim-planul fotbalului românesc și să redea plăcea de a se uita la fotbal iubitorilor fotbalului de la malul mării. La scurt timp după ce a anunțat fuziunea dintre cele două cluburi, „Regele” s-a pus pe treabă și a oficializat primele transferuri la gruparea de la malul mării.

După ce s-a luptat ani la rând să țină de unul singur clubul Viitorul în spate, acum, Gică Hagi primește prima mână de ajutor. Concret, Primăria Constanţa şi Consiliul Local Constanţa vor investi o sumă importantă în proiectul de la Farul. Potrivit informațiilor ziare.com. autoritățile locale vor contribui cu aproximativ trei milioane de euro, o sumă uriașă dacă ar fi să ne raportăm la problemele întâmpinate de celelalte echipe din România, din punct de vedere financiar.

Prezent la evenimentul de oficializare a fuziunii dintre Viitorul și Farul, Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a dezvăluit că își va aduce aportul în ceea ce privește dezvoltarea noului club, care îl va avea pe Gică Hagi în frunte.

”Sunt foarte interesat de acest proiect şi susţin ideea de formare a unei singure echipe de fotbal care să-i reprezinte pe toţi suporterii constănţeni. Avem un interes comun în dezvoltarea sportului în judeţul nostru, avem sportivi valoroşi şi căutăm soluţii de sprijin, pentru ca acest sport să aducă, în continuare, mari victorii în palmaresul cluburilor constănţene.

Vreau să îi asigur pe toţi suporterii echipelor FC Farul Constanţa şi FC Viitorul, că voi acorda tot suportul necesar pentru realizarea acestui proiect unic ce va avea ca scop final, orientarea către performanţă a fotbalului constănţean”, declara la acea vreme Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

Citește și VIDEO | FARUL A MAI OFICIALIZAT UN TRANSFER: „HAGI E CEL MAI IMPORTANT FACTOR”

consiliul localliga 1investior farulgheorghe hagirealitateafarul