Veste imensă pentru Chipciu, după meciurile naționalei! „Am primit un telefon!”
Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 12 iunie 2019, ora 09:25,
Alex Chipciu a fost unul dintre remarcații partidelor cu Norvegia și cu Malta. Meciurile bune pe care le-a făcut și la Sparta Praga i-au determinat pe cei de la Anderlecht să-l cheme înapoi.
Chipciu a anunțat că belgienii de la Anderlecht l-au convocat la reunirea lotului. Împrumutul său la Sparta Praga a expirat în această vară.
„Am primit un telefon din Belgia și mi s-a spus că sunt așteptat înapoi. Mi s-a comunicat programul și pe 8 iulie mă prezint la echipă. E o veste foarte bună pentru mine„, a spus Chipciu pentru Digi Sport.
Fotbalistul român mai are un an de contract cu gruparea belgiană.