Vești bune pentru fanii tenisului! A 11-a jucătoare a lumii va evolua la Trasylvania Open

Turneul feminin de tenis Transylvania Open este cel mai valoros organizat în România și va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 22 octombrie.
Caroline Garcia și-a anunțat prezența la Trasylvania Open
Organizatorii au confirmat, până la această oră, prezența a trei românce, dar și a celei aflată în acest moment pe locul 11 WTA, sportiva franceză Caroline Garcia.
Ocupantă a locului 4 mondial pe 4 septembrie 2018, Garcia nu a câștigat niciun titlu de mare Șlem la simplu, dar s-a impus la Turneul Campioanelor de anul trecut. Ea a învins-o în finală pe belarusa Aryna Sabalenka în două seturi, 7-6 (4), 6-4.
Garcia este o foarte valoroasă jucătoare și la dublu, impunându-se la Roland Garros în 2016 și 2022, de fiecare dată alături de compatrioata ei Kristina Mladenovic. Mai are în palmares Fed Cup (fosta denumire a Billie Jean King Cup), în 2019.
Alte jucătoare importante care au confirmat prezența la Transylvania sunt Donna Vekic (Croația, 21 WTA) și Karolina Pliskova (Cehia, 36 WTA).
Cea din urmă este dublă câștigătoare de Mare Șlem, la simplu, în 2016 la US Open și în 2021 la Wimbledon, dar a câștigat și Fed Cup de trei ori (2015, 2016 și 2018).
Dintre românce, vor concura la Transylvania Open Sorana Cîrstea (25 WTA) și Patricia Țig (452 WTA, clasament protejat pentru locul 65), dar este de așteptat ca în zilele următoare să confirme prezența și alte sportive, printre care și Ana Bogdan.