Victor Becali, îl pune la colț pe Steliano Filip: „E complicat dacă n-ai caracter”

Impresarul Victor Becali l-a criticat pe Steliano Filip, considerat un mare talent al fotbalului românesc. Filip a avut un regres vizibil la Dinamo, iar impresarul este de părere că atitudinea l-a tras în jos pe jucător.
Steliano Filip, 27 de ani, a fost ținut în puf de frății Becali, dar acum, Victor Becali îi pune la punct pe sportiv. El îi atrage atenția asupra scandalului pe care l-a avut cu Mircea Rednic, dar și pentru lipsa de fidelitate pe care a remarcat-o la dinamovist de-a lungul anilor.
„Totul a depins de el.Să știți că, de foarte multe ori, și caracterul te duce unde te duce. Poți să fii foarte talentat, dar dacă n-ai caracter e foarte complicat.
Spre exemplu, au fost jucători precum Florentin Petre, care au fost de mici cu noi. N-au fost transferuri spectaculoase, dar a rămas tot timpul cu noi. Băiatul ăsta, Dobrosavlevici, mereu mă sună să mă întrebe ce fac.
Filip…dacă ai caracter, ai pentru tine! Vorbesc la modul general, nu de el. Văd că el e mai preocupat de cearta cu Rednic decât de fotbal. Oricât l-am simpatizat sau antipatizat pe Rednic, el e Mircea Rednic, totuși! Nu poate exista o o ceartă între Rednic și Filip! Mulți jucători de la Dinamo mai mult au cochetat cu fotbalul. E o diferență prea mare între ei ca să existe o dispută”, a spus Victor Becali, la GSP