VIDEO | Adrian Mutu, înaintea derby-ului cu Dinamo: „Schimbarea de antrenor le va da jucătorilor un impuls”

Antrenorul echipei Rapid, Adrian Mutu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Dinamo va fi greu, iar jucătorii nou-promovatei trebuie să fie foarte concentraţi.
” E un derby, un meci important, atât pentru noi, cât și pentru ei. Întâlnim o echipă care se află într-o zonă periculoasă, un antrenor nou.
Trebuie să fim foarte concentraţi, să dăm sută la sută, este un meci destul de greu. Mi-ar fi plăcut să joc pe Giuleşti, cu stadionul plin. Ar fi fost frumos să-i avem pe suporteri aproape. O să fie frig, va fi departe de casă, dar practic aşa a fost tot campionatul, deci suntem obişnuiţi. Vreau ca echipa mea să trateze fiecare meci cu maximă seriozitate. Important este ca noi să facem lucrurile discutate la antrenament. Probabil că schimbarea de antrenor la Dinamo le va da jucătorilor un impuls, dar trebuie să ne obişnuim. Am făcut 8 zile de când sunt la echipă, băieţii au inteligenţă tactică şi răspund bine la cererile mele”, a declarat Mutu, într-o conferinţă de presă.
Meciul dintre Rapid și Dinamo este programat duminică, de la ora 20:30, la Mioveni. Partida se va disputa fără spectatori.