VIDEO | Bucuria revenirii pe teren! Simona Halep, zâmbitoare la antrenamentul din Herăstrău
Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 10 iunie 2020, ora 19:35,

Simona Halep (locul 2 WTA) s-a antrenat astăzi în Parcul Herăstrău, alături de Alexandra Cadanțu (290 WTA). Simona a părut foarte încântată să revină pe terenul de tenis și a zâmbit aproape pe toată durata pregătirii.
Toate competițiile de tenis sunt suspendate cel puțin până la 31 iulie, pe fondul pandemiei de coronavirus. Turneele au fost oprite în luna martie.
Simona Halep traversează cea mai mare perioadă de inactivitate din carieră. Ultimul meci oficial datează din 22 februarie, când a câștigat finala de la Dubai.